ALKA

MONITORIZEAZĂ PROACTIV

Monitorizează stocuri și operatori. Emite rapoarte și alerte.

SECURIZEAZA AFACEREA

Implementează politici de siguranță și drepturi de autor

SALVEAZA BANI

Elimina stocul excesiv și produsele neperformante

SALVEAZA TIMP

Optimizează operațiunile din depozite

Alka este unul dintre liderii pieței românești la majoritatea categoriilor în care sunt prezenți, dar le place să creadă că nu cifrele de vânzări sunt cele care îi reprezintă ci lucrurile care stau în spatele lor: gustul, starea de bine și nenumăratele surprize plăcute pe care le oferă consumatorilor.
Pun suflet și pasiune în tot ceea ce fac și caută să insufle această stare de bine pretutindeni, oferind, de peste două decenii, produse de cea mai bună calitate, împreună cu grija pentru fiecare detaliu.


Câteva dintre provocările proiectului

Spaţiul redus (disponibil în cadrul depozitului central de la momentul go-live-ului iniţial) comparativ cu volumul mare de articole de gestionat;
Existenţa mărfii în custodie la terţi;
Diversitatea canalelor de vânzare deservite:

  • Platforme
  • Magazine KA
  • Distribuţie Indirectă
  • Distribuţie Directă
  • Depozite Regionale
  • Export

Managementul articolelor proprii şi al celor achiziţionate de la furnizori;
Limitările impuse de soluţia ERP existentă;
Timpul scurt alocat implementării iniţiale;
Activitate intensă în cadrul depozitelor (24/6), fără posibilitatea unei întreruperi în iniţializarea sistemului WMS.

Soluția

Implementarea soluției de WMS Crosspoint în cadrul grupului Alka a debutat la finalul lui 2009 prin analiza remodelării proceselor logistice în noua soluție WMS și în soluția ERP deja folosită.

Go-live-ul în depozitul central din București a avut loc la 1 martie 2010. Pe parcursul următoarelor luni, soluția a fost extinsă la alte 9 depozite regionale. Acuratețea sporită, necesară în trasabilitatea materiei prime, a impus ca în același an, 2010 depozitul principal al Alka Co să fie implementat.
Accentul a fost pus pe obținerea unei trasabilități complete, îmbunătățind în același timp viteza de pregătire a comenzilor.

Migrarea, în 2016, către noul centru logistic de la Mogosoaia a impus activarea unor noi funcționalități necesare în adaptarea la noile fluxuri. Flexibilitatea Crosspoint a permis operarea paralelă, cu fluxuri distincte, a celor două depozite (cel vechi și cel nou) pe parcursul mutării.

În zona de Optimizare Stocuri (replenishment de palet, articol, put-away diferențiat pe clase de produse și client destinație – export – reguli de stocare dependente de temperatură, volum și greutate) au fost activați algoritmii avansați, permițând ca activitatea să fie automatizată încă din prima zi de transfer.

Gestionează depozite și zone multiple

Divizează depozitul în zone virtuale sau reale

Deține inventarul echipamentelor de manevrare marfă

Permite un număr nelimitat de locații și repere

%

Crește eficiența angajaților

%

Crește randamentul proceselor

%

Acuratețea stocurilor

%

Îmbunătățește serviciile către clienți

Funcţionalităţi ale suitei implementate inițial:

Pregătire individuala comenzi

Principala strategie de prelevare marfă pentru gestionarea comenzilor de volum, ținând cont de specificul de pregătire la palet. Criterii de rezervare de tip First Match First Out și First Expired First Out.

Pregătire centralizată comenzi

Modul necesar pentru gestionarea comenzilor pe canalul de distribuție directă ce permite centralizarea la nivel de transport planificat.

Kitting

Modul necesar pentru gestionarea compunerii produselor cu rețetă definită în sistem.

Integrare cu modul predare producție fabrică

Integrare necesară pentru a menține trasabilitatea produselor recepționate inițial la capătul liniei de producție. Soluția de WMS este integrată cu cea ERP pentru a genera coduri unice de palet.

SSCC integrat furnizori externi

Pentru optimizarea recepției s-a implementat funcționalitatea de SSCC care a permis preluarea informației de pe eticheta furnizorului de marfă.

Optimizare stocuri: criterii avansate put-away și replenishment

Pentru optimizarea așezării de marfă si eficientizarea prelevării, în cadrul aplicației au fost implementați algoritmi care au permis gruparea produselor după criterii dorite de către operator : greutate, înălțime maximă stocare, viteză de rotație stoc.

Funcţionalităţi ale suitei implementate ulterior:

KPI și Normare Activități

Modulul a permis obținerea unui scor unitar per angajat, indiferent de activitățile logistice alocate;

Management Ambalaje

Managementul ambalajelor a fost implementat pentru a urmări fluxurile de paleţi Euro, Non-Euro și CHEP la nivel de grup; Odată cu externalizarea serviciului de gestionare paleți, a fost necesară adaptarea modului de lucru la cerințele furnizorului. A fost nevoie sa fie ținută o evidență strictă a documentelor de însoțire ambalaje.

Multideținător

Modulul Multideținător a fost implementat pentru a permite managementul operării și depozitării mărfurilor mai multor companii.

Integrare Crosspoint - BI

Integrarea soluției Crosspoint cu BI-ul utilizat în companie a permis obținerea unei trasabilități complete, de la materie primă la produs finit livrat clientului final.

  • Acuratețea stocurilor 100%
  • Servire în logistică 97%
  • Eficiența angajaților 87%
  • Controlul calității 98%

Rezultate foarte bune

Am considerat întotdeauna prioritară menţinerea nivelului de calitate a soluţiilor şi proiectelor livrate. Tratăm cu maximă seriozitate acest aspect al activităţii noastre şi dedicăm resurse importante îndeplinirii acestui deziderat.

Aşteptările n-au fost niciodată înşelate!

Competitorii noştri sunt companii puternice, mai ales internaţionale, care au acces uşor la tehnologii WMS de top. Am căutat şi noi o companie flexibilă, care să propună o soluţie IT competitivă şi care să deţină know-how-ul necesar pentru a integra noua soluţie cu cele deja existente. După multe runde de negocieri am ales soluţia Crosspoint oferită de Point Logistix.
Nu suntem un client uşor de mulţumit şi nu a fost o implementare uşoară. Activitatea în depozitele noastre, se desfăşoară fără întrerupere. Pentru noi, timpul este un factor crucial. Am început implementarea într-o zi de luni şi miercuri am trecut deja la etapa de verificare a funcţionalităţilor, 98% din proiect fiind finalizat. Pentru a realiza acest tur de forţă, echipele ALKA şi Point Logistix au lucrat umăr la umăr, 24 de ore din 24. Nu ne-am oprit aici.
Din martie 2010 şi până astăzi, nu a fost an în care să nu avem o extindere de capabilităţi. Am extins Crosspoint, cu funcţionalităţi suplimentare, către cele 10 depozite pe care compania ALKA le deţine în acest moment în România.
La primul inventar am înregistrat şi primele beneficii. Diferenţele dintre stocul scriptic şi cel fizic au tins către zero. Totuşi, cel mai bun semnal a ventit din partea angajaţilor noştri, care ne-au transmis că “acum nu mai merge şi aşa, trebuie să facem totul corect”.
Nivelul de servire în logistică, un Benchmark în industria noastră, a crescut dramatic. Am devenit un etalon în piaţă, cu nivelul de servire peste 97%.
Pentru 2017 am planificat implementarea a două funcţionalităţi noi: monitorizarea performanţelor angajaţilor din depozit – în faza de implementare şi sistemul 3PL – deja implementat. ALKA prestează acum servicii şi către alte companii din FMCG, care nu au capabilităţile noastre, multe dezvoltate cu partenerul nostru, Point Logistix.
ALKA s-a bazat pe Crosspoint în ultimii ani şi aşteptările n-au fost niciodată înşelate.
Mulţumim Crosspoint, mulţumim Point Logistix.

Cristi Petcu – Director General Adjunct – ALKA Trading
ALKA Trading - client Crosspoint